Pagina de start a forumului Suplimente-Culturism.ro
Pagina de start a forumului Suplimente-Culturism.ro Pagina de start a forumului Suplimente-Culturism.ro
 

Controlul greutatii
     email


 
Creaza un subiect nou   Raspunde la subiect    Pagina de start a forumului Suplimente-Culturism.ro -> Slabire

Subiectul anterior :: Subiectul urmator  
Autor Mesaj
admin
Site Admin
Site Admin



Data inscrierii: 18/Noi/2008
Mesaje: 398

MesajTrimis: Mie Ian 21, 2009 3:00 pm    Titlul subiectului: Controlul greutatii Raspunde cu citat (quote)

Scaderea in greutate presupune modificarea balantei energetice a organismului, in sensul realizarii unui consum energetic mai mare decat aportul caloric. Procesul de diminuare a depozitelor adipoase nu poate fi insa redus la o simpla suma algebrica a caloriilor ingerate si a celor consumate. Obezitatea este o maladie complexa, mecanismele biologice care duc la aparitia ei soldandu-se cu un surplus caloric, care este depozitat sub forma de tesut gras. Investigarea acestor mecanisme ajuta sa raspundem la intrebari de genul: De ce doi pacienti, care urmeaza aceeasi dieta au rezultate diferite?

De ce doi pacienti, care urmeaza aceeasi dieta au rezultate diferite? Cum se poate "perso-naliza" procesul de slabire in greutate, pentru a obtine efecte maxime la fiecare pacient? Care este cea mai eficienta metoda: dieta sau efortul fizic? s.a.m.d. In ceea ce priveste ultima intrebare, raspunsul este simplu: nu dieta sau efortul fizic, ci si dieta si efortul fizic. Scaderea aportului caloric are, bineinteles, avantajele ei incontestabile, dar eficienta este limitata de interventia unor mecanisme adaptative ale organismului la ingestia scazuta de calorii. S-au efectuat in acest sens experimente, care au dovedit ca - dupa o scadere initiala in greutate in primele zile ale restrictiei calorice - urmeaza un platou de 16 zile, in care scaderea in greutate este foarte mica. Motivul il reprezinta reducerea metabolismului bazal, care poate ajunge la 55% din valoarea initiala. Exercitiul fizic nu are numai rolul unui consumator energetic, el intervine si in anumite procese metabolice si enzimatice, grabind "arderea" masei adipoase. In acest sens, de exemplu, efortul fizic rupe cercul vicios al hiperinsulinismului, care caracterizeaza persoanele obeze, obezitatea avand un efect diabetogen. Ingestia crescuta de glucide produce o hiperglicemie, al carei rezultat este o secretie crescuta de insulina. Insulina catalizeaza procesul de lipogeneza in celula adipoasa. Rezultatul este o depunere grasa in celule si totodata o revenire la normal a glicemiei. In timpul exercitiului fizic, contractia musculara sti-muleaza secretia de glucagon, inhibandu-se in acest fel actiunea lipogenetica a insulinei. Pe de alta parte, la obezi, se inregistreaza o alterare a lipolizei. Efortul fizic, crescand nivelul plasmatic al epinefrinei, intensifica procesul lipolitic, fapt demonstrat de nivelul crescut al acizilor grasi in sange. Efectul reglator al efortului asupra apetitului a fost demonstrat de Mayer si colab., care au raportat, in urma experimentelor efectuate, o diminuare a ingestiei calorice in ziua imediat urmatoare unei activitati fizice sustinute. Este deosebit de interesant de remarcat faptul ca efectul asupra apetitului este dependent de tipul de efort. In timpul unui exercitiu de intensitate mare, substratul energetic il reprezinta glucoza, pe cand - in efortul de intensitate medie - pentru mentinerea activitatii musculare, se consuma preponderent acizi grasi. In consecinta, in eforturile de tip forta-viteza, consumarea glucozei determina hipoglicemie sanguina si, in final, activarea centrului cortical al foamei. O activitate moderata, insa, regleaza si chiar diminua ingerarea calorica, prin eliberarea unor substante anorexigene, a caror prezenta a fost evidentiata in urina.

O alta motivatie a acestui fenomen ar fi si cresterea temporara a temperaturii corporale dupa efort, cu efect inhibitor asupra foamei. Dupa o activitate fizica prelungita, metabolismul bazal creste, in sensul intensificarii catabolismului lipidic si al cresterii anabolismului protidic. Scaderea in greutate se va realiza deci pe seama consumului de masa adipoasa si nu pe folosirea proteinelor ca sursa de energie, cum se intampla in cazul dietelor hipocalorice severe (in aceste cazuri, doar 50-70% din masa pierduta prin dieta hipocalorica se realizeaza prin tesut adipos). Dezvoltarea si chiar si numai tonifierea musculaturii, consecutiva practicarii regulate a unei activitati fizice, intensifica utilizarea caloriilor ingerate, stiut fiind faptul ca tesutul muscular este un mare utilizator energetic, in timp ce tesutul adipos nu. Cresterea debitului renal, a filtrarii glomerulare si a diurezei, consecutiva efortului, reprezinta o alta actiune pozitiva asupra scaderii in greutate, prin reducerea retentiei hidrice. Procesele enuntate reprezinta numai o parte din motivatiile implicarii sportului in eforturile de mentinere a greutatii intre limite fiziologice, studiile pe aceasta tema fiind numeroase. Se pune insa intrebarea: ce tip de efort asigura un randament maxim in scaderea rezervelor adipoase din orga-nism? Un efort de intensitate mare sau unul de intensitate mica? Efort in reprize sau un efort continuu? Pentru a raspunde la aceste intrebari, trebuie precizate cateva lucruri. Intr-un efort de intensitate mare, substratul energetic utilizat este glucoza, combustibil care poate fi mobilizat si utilizat suficient de rapid, pentru a putea satisface necesitatile energetice ale contractiilor de mare intensitate. In eforturile de anduranta, sursa energiei o reprezinta insa procesul de lipoliza, care se realizeaza pe seama oxidarii a 2 substraturi: trigliceridele intramusculare si acizii grasi liberi, proveniti din depozitele adipoase. In timpul unui efort de mica intensitate (25% din VO2max), acizii grasi liberi reprezinta sursa aproape exclusiva de energie, in timp ce intr-unul de intensitate medie (65% din VO2max), trigliceridele musculare reprezinta aproximativ jumatate din totalul grasimilor oxidate. Desi efortul de intensitate mica (de exemplu, mersul pe jos) este sustinut aproape exclusiv pe seama oxidarii lipidelor, in timp ce cel mediu (alergare usoara) numai jumatate, este o eroare ca un antrenament efectuat in sco-pul reducerii tesutului adipos sa nu tina seama de consumul energetic, care este de 2,6 ori mai mare la un efort desfasurat la 65% VO2max (110 kcal/kg/min., fata de 70 kcal/kg/min. la 25% VO2max). Pentru a putea calcula costul energetic al unui efort, trebuie sa se cunoasca ce volum de oxigen s-a consumat in timpul efortului. Cum acest lucru este posibil doar prin spiroergometrie, au fost stabilite mai multe formule, care fac posibil calculul aproximativ al consumului energetic in diferite tipuri de efort mai frecvent utilizate:
- Mersul pe jos, la o viteza de 5 km/ora (mers vioi) - 0,6 kcal/kg greutate corporala/km.
Holt si colab. au concluzionat, in urma unui studiu efectuat in 1991, ca la aceeasi viteza, costul energetic este mai crescut daca se mareste lungimea pasilor si se scade frecventa, decat invers.
- Alergarea. Calcularea costului energetic se face prin folosirea nomogramei Margaria. Astfel: nr. kcal. consumate = nr. kcal. din nomograma x G x nr. min. alergate/60 min.
In intentia de a creste consumul energetic, se pune problema cum se poate realiza mai eficient acest lucru: prin cresterea vitezei de alergare (timpul ramanand constant) sau prin cresterea duratei de alergare (viteza ramanand constanta). Pe baza nomogramei Margaria, cresterea consumului energetic se realizeaza preferabil prin marirea timpului de alergare si mentinerea constanta a ritmului decat solutia inversa. In plus, cresterea vitezei de alergare pentru o persoana care vrea sa slabeasca este un obiectiv dificil de realizat atat fiziologic, cat si psihic.
- Inotul la barbati, consumul energetic = 0,21 x SC x D (in m). La femei, consumul energetic = 0,151 x SC x D.

Din punctul de vedere al scaderii in greutate, factorii determinanti sunt atat consumul energetic, cat si durata efortului, deoarece mobilizarea acizilor grasi din depozite si aparitia lor in sange este inutila, daca efortul care a declansat-o nu dureaza suficient de mult, timp pentru ca ei sa fie si oxidati. In caz contrar, ei sunt incorporati sub forma de trigliceride in diferitele teritorii ale tesutului adipos. Se considera ca timpul optim pentru oxidarea acizilor grasi trebuie sa depaseasca 30 min. Trebuie sa remarcam faptul ca organismele antrenate, spre deosebire de cele sedentare, sunt capabile sa oxideze un procent superior de acizi grasi. Intr-un studiu, efectuat cu scopul de a compara ritmurile de mobilizare si lipoliza la subiecti neantrenati si la cei antrenati in eforturi de tip aerob, ambele grupe au mers pe banda rulanta timp de 4 ore cu acea intensitate a efortului, care sa produca un consum de O2 de 20 ml/kg/min., intensitate care a reprezentat 28% din VO2max la persoanele antrenate si 48% la cele neantrenate. Oxidarea totala a grasimilor a fost cu 1/3 mai mare la persoanele antrenate. Persoanele antrenate in eforturi de anduranta sunt deci capabile sa oxideze acizii grasi proveniti din teritoriile adipoase cu aceeasi viteza cu care acestia erau mobilizati in sange, in timp ce la sedentari, o parte importanta a acizilor grasi mobilizati a fost resintetizata in trigliceride.

In concluzie:
- Cel mai bun tratament impotriva obezitatii consta in asocierea scadere de calorii alimentare + crestere a consumului energetic prin efort fizic.
- Cel mai eficace tip de efort este cel de tip ciclic (alergare, inot, ciclism etc.).
- Intensitatea optima a efortului este la 65% VO2max, adica la o alura ventriculara de 50-75% din alura ventriculara maxima.
- Durata unei sedinte de exercitiu fizic trebuie sa depaseasca 30 de minute.
- Antrenamentul imbunatateste randamentul procesului de lipoliza. Se recomanda o frecventa de cel putin 3 sedinte de antrenament pe saptamana.



Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Viziteaza site-ul autorului
AdBot
Robotelul cu reclame

Sus
ShaDoZ
Medic
Medic



Data inscrierii: 10/Ian/2012
Mesaje: 1059
Locatie: Timisoara

MesajTrimis: Vin Ian 20, 2012 8:17 pm    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

una din cele mai bune metode de a face light-cardio este mersul pe jos..astazi , cind majoritatea nu mai stiu sa se dea jos din masina mersul epe jos poate face minuni..de fapt...domeniul cardiologic ofera ca cel mai bun exercitiu pt sanatatea inimii ..chiar mersul pe jos...incercati dragi colegi de forum si veti vedea rezultatele...de foarte multe ori se fac greseli foarte mari in incercarea de aface cardio prin faptul ca se face prea "violent" sa-i zic asha si se trece din efort aerob in anaerob..transformind in efort muscular si incepind sa afecteze articulatiile membrelor inferioare...cel mai "sigur mod de a face cardio fara sa afectam masa musculara general si in special pe cea a picioarelor este sa facem plimbari ..la inceput mai scurte apoi mai lungi...intr-un ritm cit mai sustinut ..iar rezultatele nu vor intirzia sa apara...conditie fizica la fel cit si o sanatate cardiovasculara sporita

PS...nu in ultimul rind sa nu uitam ca multi sint la inceput cu sportul si poate sint supraponderali...poate nu au facut sport deloc in viata si pt ei sa inceapa a face antrenamente aerobe intr-o sala poate fi un impact violent si uneori chiar periculos pt sanatate...atit articulara si chiar a inimii... de multe ori speriati de durerile articulare si febra musculara ei nu se mai intorc la sala de sport



Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
cornea80
Membru
Membru



Data inscrierii: 30/Ian/2014
Mesaje: 100
Locatie: Bucuresti

MesajTrimis: Vin Feb 23, 2018 11:04 am    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

Controlul greutatii este posibil daca tii un regim strict, mananci ceea ce trebuie, faci sport si ai o atitutine pozitiva despre lucrurile din jurul tau.


Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afiseaza mesajele pentru a le previzualiza:   
Creaza un subiect nou   Raspunde la subiect    Pagina de start a forumului Suplimente-Culturism.ro -> Slabire Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1
email 
 
Mergi direct la:  
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum
Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum
Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteti vota in chestionarele din acest forum



Contact forum admin Site web realizat de Dan © 2011 Gazduire Web pe servere din Romania

Setări confidenţialitate